Comunicat de presa :UMANITARA AMZACEA- Campanie pentru familiile nevoiase


JCI Constanța demarează o nouă campanie umanitară și facem un apel către toti constănțenii : împreună putem ajuta alte suflete să zâmbească! Maica Tereza spunea că „Nu contează cât dăruiești, ci cât de multă dragoste pui în ceea ce dăruiești.”

Sunt zeci de mii de copii care nu au avut aceeași soartă ca noi și au fost mai puțin norocoși. Viața a fost mai dură și le-a arătat mai mult latura întunecată. Ne este imposibil să îi ajutăm pe toți în același timp, dar încetul cu încetul, putem să le dăm un strop de lumină.

com

UMANITARA organizată pe data de 8 Aprilie are drept scop ajutarea a 32 de copii din 13 familii nevoiase din satul Amzacea, județul Constanța. Familiile selectate locuiesc în condiții precare: casele sunt dărăpănate, duc lipsa de haine și alimente de bază.

Evenimentul organizat este un apel la implicarea și responsabilitatea socială, cu scopul de a atrage atenția asupra condițiilor în care trăiesc semenii noștri în anumite zone din județ, în special copii, și de a veni în sprijinul lor în preajma Sărbătorilor Pascale.

Vor fi donate obiectele primite în urma evenimentului Atelierul Zânelor organizat special de JCI Constanta pentru susținerea campaniei Umanitare Amzacea și alte colectări constând în haine, jucării, alimente neperisabile, produse de curățenie și obiecte de igienă corporala.

Donațiile se primesc la sediul JCI Constanta – strada Gheorghe Lazar nr 6 ( intrare din Cuza Voda), birou 12, interfon 12 începand cu data de 3 Aprilie – 7 Aprilie 2017 între orele 18:00 – 21:00.

Pe 8 Aprilie toate donațiilor vor fi transportate la Nisipari de către voluntarii JCI.

Donațiile constând în sume de bani se pot vira:

Banca:  Transilvania Constanta

ASOCIATIA JUNIOR CHAMBER INTERNATIONAL CONSTANTA

  1. ORD. REG COM/ ANUL: HJ31/24.03.2014

CIF: 33043911

Judetul: Constanta

Cont: RO21BTRLRONCRT0235391701

(Vă rugam specificati la detalii plată- donație Umanitara Amzacea)

Detalii la numărul de telefon : 0732.833.443

Manager Proiect: Mihaela Bălăceanu

Parteneri:  X-Printing, Cora, PlayXP, Aqua Flux Distributie, Dobrogea Grup, RIK Papetarie, IBIS Constanta, Party Baloony, Creative Start Center, Blike Development, Junior Grup, Detectivi Constanta, Dream Explorer, City Events Ballons, Serban Films, English Teens, Vivo

Parteneri media: Evenimente Constanta, Libertatea Cuvintelor, Constanta News, Kiss FM, Cuget Liber, Telegraf, Sky FM, mihaelabalaceanu.ro, Dosar de mama, ADN de femeie, Monica Berceanu, Aguritza.ro,  Despre viata, mama si bebei (elenisme.ro ) .

Puteti viziona imagini de la editiile trecute:

Umanitara Credinta: https://www.facebook.com/pg/jciconstanta.ro/photos/?tab=album&album_id=579231468943028

Umanitara Viișoara: https://www.facebook.com/pg/jciconstanta.ro/photos/?tab=album&album_id=480587015474141

 

 

Be Better! Vizitați pagina de internet www.jciconstanta.ro pentru a afla știri la zi și informații de ultima oră despre JCI Constanța.

Anunțuri

3 gânduri despre “Comunicat de presa :UMANITARA AMZACEA- Campanie pentru familiile nevoiase

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s