Cinema City caută „Micile Voci Mari” – Comunicat de presa


Cinema City lansează cea mai tare provocare pentru copii:

dublarea a două personaje din superproducţia „Crăiasa Zăpezii 3D”

Ai un copil super-talentat şi spontan, căruia îi plac filmele? Oferă-i șansa de a ajunge vedetă. În luna septembrie, în cadrul celei mai noi campanii dedicate copiilor entuziaşti şi ambiţioşi, dornici să ajungă viitoare staruri şi care au între 8 şi 16 ani, Cinema City caută „Micile Voci Mari”, oferindu-le acestora ocazia extraordinară de a dubla două personaje dintr-un celebru film de animaţie.

unnamed

„Dacă în desenele clasice se punea accentul pe apropierea vocii actorului de specificul personajului animat, în ultima perioadă, la crearea poveştii se iau în considerare şi cei care urmează să interpreteze vocile, iar ei sunt de obicei actori foarte cunoscuţi. Cinema City România însă dorește să descopere noi voci și de aceea demarăm o campanie inedită. Dorim să găsim vocea potrivită și îi provocăm pe părinți să își înscrie copiii la concursul nostru. Vor avea parte de o experienţă specială, pentru că personajele sunt simpatice şi replicile sunt amuzante. Copiii se vor distra şi vor avea parte de o șansă reală de a face parte dintr-o echipă de actori”, a declarat Ioana Ionescu, Marketing Manager al Cinema City România.

În prima etapă de concurs, în perioada 11 septembrie – 30 septembrie, Cinema City organizează o preselecție în urma căreia vor fi aleși 10 copii (cinci fete și cinci băieți) care vor avea ocazia să dea o probă într-un studio de înregistrări alături de profesionişti. Tot ce trebuie să facă părinții este să acceseze platforma micilevocimari.cinema-city.ro, unde să înscrie copilul la concurs şi să îl pregătească pentru proba de voce. Ulterior, trebuie să aleagă unul dintre cele patru filme disponibile pe platformă, să descarce textele pe care copilul urmează să le citească iar apoi, copilul se va înregistra interpretând propria versiune de dublaj.

Patru filme despre prietenie, eroi de basm, magie și speranță pot alege concurenții pentru susţinerea probei: „Pene Galbene 3D”, „Mune: Gardianul Lunii 3D”, „Blinky Bill: Koala cel poznaș 3D” și „Albinuța Maya 3D”.

În final, cei mai talentaţi doi copii (o fată și un băiat) îşi vor vedea visul împlinit şi vor dubla câte un personajdin superproducția „The  Snow Queen – Crăiasa Zăpezii 3D”, care va avea premiera în România în luna noiembrie a acestui an.

Mai multe detalii pot fi găsite pe website-ul http://www.micilevocimari.cinema-city.ro/

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s